Skip to content Skip to footer

Fonduri Europene pentru o Dezvoltare Regională Durabilă

Când vine vorba de Fonduri Europene Regionale, summit-ul „România competitivă” ne-a arătat sondajul pe 2024 la nivel regional și cum arată viitorul.

Participarea noastră la summit-ul „România competitivă: De la idee la business inteligent cu fonduri europene”, organizat de Ziarul Financiar și găzduit de hotelul JW Marriott pe 11 noiembrie, a fost o oportunitate de a explora perspectivele actuale privind accesul și utilizarea fondurilor europene. Am discutat alături de liderii Agențiilor de Dezvoltare Regională și de membri ai mediului de afaceri, subiecte cheie legate de dezvoltarea României cu ajutorul finanțărilor europene.

România și fondurile europene: O oportunitate de 80 de miliarde de euro

România are la dispoziție peste 80 de miliarde de euro din fonduri nerambursabile disponibile până în 2030, fonduri europene ce pot sprijini afacerile private să își crească impactul și să contribuie la prosperitatea regională. Discuțiile din cadrul summit-ului au evidențiat importanța unei abordări strategice, inovative și responsabile pentru accesarea și implementarea acestor fonduri europene, astfel încât fiecare proiect să aducă o valoare adăugată semnificativă comunităților noastre.

Concluziile summit-uluiPași esențiali pentru succesul afacerilor românești

La eveniment, s-a pus accent pe necesitatea unor practici reglementate și pe simplificarea proceselor pentru a spori impactul acestor investiții. Iată câteva direcții importante discutateîn cadrul panelurilor:

• Reglementarea și licențierea consultanței – Un pas esențial pentru ridicarea standardelor și consolidarea încrederii în sectorul de consultanță, care poate asigura calitate și transparență în procesul de accesare a acestor fonduri europene.

• Stabilitate și predictibilitate – Pentru a crea un mediu favorabil antreprenoriatului, este crucial ca programele să fie lansate predictibil, iar termenele să fie respectate. Aceste aspecte pot reduce timpii de așteptare și vor facilita o absorbție mai rapidă a fondurilor.

• Antreprenoriatul responsabil – Fondurile nerambursabile nu sunt „bani gratis.” Ele trebuie investite în proiecte cu impact real, care susțin inovația și contribuie la dezvoltarea durabilă.

Curaj și inițiative responsabile pentru un viitor prosper

În contextul actual, succesul afacerilor românești depinde de curajul și dorința de a inova și de a investi în proiecte sustenabile. Împreună, putem valorifica această oportunitate istorică pentru România și pentru mediul de afaceri local. Dacă și tu dorești să aduci valoare comunității și să te implici activ în dezvoltarea durabilă a țării, te invităm să iei legătura cu echipa noastră de consultanți.

Hai să transformăm aceste fonduri europene într-un viitor prosper și sustenabil!

Îndrăznim să reușim!

Ne puteți vizita site-ul aici: https://klothinvest.ro. Puteți vizita site-ul Agenției Regionale București-Ilfov: https://www.adrbi.ro

Scrie un comentariu